În atenţia studenţilor de la învăţământ cu frecvenţă (IF) şi Frecvenţă redusă (IFR) aflaţi în situaţie de exmatriculare şi a celor care revin din întrerupere de studii

Reînscrierea (reînmatricularea/revenirea din întrerupere de studii) în anul universitar 2023-2024 se va face online în perioada 23 ‑ 27 august 2023 (în limita capacităţii de şcolarizare), prin completarea formularului şi ataşarea documentelor necesare, în format pdf.

Pentru studenţii cărora li s-a aprobat susţinerea examenelor în sesiunea de restanţe din perioada 28 august – 10 septembrie 2023 perioada va fi 14 – 15 septembrie 2023.

Procedura se va desfăşura online:

    • Etapa 1: Completare formular: https://forms.office.com/e/Q8f9dmE1h2  
    • Etapa 2: După completarea formularului din etapa 1 o să primiţi un email pe adresa completată în formular la care trebuie să răspundeţi (Reply):
      • Fără a modifica textul din Subiectul mesajului PRIMIT (sau cu textul trimis în subiectul mesajului de forma “##2023SepReinmatriculari##ID## – Data cu oră”). Acest şir e generat automat si nu trebuie editat de dv.
      • Către adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. (trebuie dat Reply/răspuns să conţină textul din subiect)
      • Ataşând la email documentele din lista de mai jos (numerotate, cu nume candidat si denumire sugestivă conţinut fişier ex: 1 nume prenume fisa inscriere.pdf)

 

După începerea anului universitar, toţi studenţii care se reînscriu în perioada specificată mai sus sunt obligați să semneze contractul de studii şi fişa de înscriere semestrială (vor fi anunţaţi pe email de perioada în care se va semna contractul). Neîndeplinirea acestei obligaţii constituie motiv de exmatriculare.

Studenţii exmatriculaţi pentru retragerea de la studii pot fi reînscrişi numai dacă sunt declaraţi admişi în urma concursului de admitere.

  

DOCUMENTE NECESARE PENTRU REÎNMATRICULARE:

Vă rugăm denumiţi fişierele specificând la început numele dumneavoastră: „Nume prenume – xxxxxxx.pdf”, unde xxxxxxx reprezintă pe scurt conţinutul documentului (de exemplu „Popescu Cristian – cerere de reinmatriculare.pdf”, „Popescu Cristian – taxa reinmatriculare.pdf”).

 

Studenţii care au fost exmatriculaţi anterior anului universitar 2022-2023 şi doresc să se reînmatriculeze vor îndeplini formalităţile în perioada sus-menţionată.

  

  1. Anii I - III (2022-2023), studii de licenţă

Studenţii care au discipline nepromovate, în toţi anii de şcolarizare parcurşi, însumând mai mult de 30 de credite sau nu au achitat taxa de şcolarizare vor fi propuşi la exmatriculare şi se vor putea reînmatricula în acelaşi an de studiu, în limita capacităţii de şcolarizare, ataşând:

- cererea de reînmatriculare (semnată);

- chitanţa de plată a taxei de reînmatriculare în cuantum de 200 lei (taxa se achită la BRD - cod 29, se va specifica forma de învăţământ IF sau IFR);

- chitanţa de plată a debitului restant din taxa de şcolarizare (taxa se achită la BRD - cod 31, se va specifica forma de învăţământ IF sau IFR) sau restanţe (cod 35 - IF sau IFR) - unde este cazul.

    

  1. Anul IV (2022-2023), studii de licenţă

Studenţii care au cel puţin o disciplină nepromovată, în toţi anii de şcolarizare parcurşi sau nu au achitat taxa de şcolarizare vor fi propuşi la exmatriculare şi se vor putea reînmatricula, în limita capacităţii de şcolarizare, ataşând:

- cererea de reînmatriculare (semnată);

- chitanţa de plată a taxei de reînmatriculare în cuantum de 200 lei (taxa se achită la BRD - cod 29, se va specifica forma de învăţământ IF sau IFR);

- chitanţa de plată a debitului restant din taxa de şcolarizare (taxa se achită la BRD - cod 31, se va specifica forma de învăţământ IF sau IFR) sau restanţe (cod 35 - IF sau IFR) - unde este cazul.

  1.  Studenţii care au beneficiat de întrerupere de studii în anul universitar 2022-2023

Studenţii care au beneficiat de întrerupere de studii se vor înscrie în anul universitar 2023-2024 completând cererea de reluare a studiilor. Neîndeplinirea acestei obligaţii constituie motiv de exmatriculare.

  1. Anul I master (2022-2023), cu durata studiilor de un an şi anul II master Drept European Iaşi, Drept European – extensiunea Bălţi, Drept şi ordine publică Focşani

Studenţii care au cel puţin o disciplină nepromovată sau nu au achitat taxa de şcolarizare vor fi propuşi la exmatriculare. 

Pentru masterele cu durata de 1 an, reînscrierea se poate face numai prin examen de admitere.

Pentru masterele cu durata de 2 ani, reînscrierea se poate face numai în limita capacităţii de şcolarizare.

  1. Anul I master (2022-2023), cu durata studiilor de doi ani (Drept European Iaşi, Drept European – extensiunea Bălţi, Drept şi ordine publică Focşani)

Studenţii care au discipline nepromovate însumând mai mult de 30 de credite sau nu au achitat taxa de şcolarizare vor fi propuşi la exmatriculare.

Reînscrierea se poate face numai prin examen de admitere.

 

 

PRECIZĂRI SUPLIMENTARE PENTRU TOATE CATEGORIILE:

Studenţii care au fost exmatriculați şi care depun cerere de reînmatriculare, la reluarea studiilor, trebuie să îndeplinească cerințele rezultate în urma modificării planurilor de învățământ, aplicându-se sistemul european de credite transferabile (susţinerea unor eventuale diferenţe ca urmarea a alinierii la planul seriei cu care sunt reînmatriculaţi). Recunoaşterea disciplinelor promovate se face, pe baza solicitării din cererea de reînmatriculare, de către o comisie constituită la nivel de facultate, cu verificarea identității de curriculă, pentru fiecare disciplină, între momentul promovării examenului şi momentul reînmatriculării. Această exigență este valabilă şi în situația în care studentul este înscris, în mod repetat, în acelaşi an de studii (extras din regulament).

De exemplu, studenţii care au început studiile înainte de 2011-2012, vor susţine examenul de diferenţă la disciplina Drept european general, iar cei care au început studiile înainte de 2005-2006 vor susţine examenul de diferenţă la disciplina Competenţe TIC. De asemenea, vor avea ca diferenţe disciplinele Criminologie, Drept comparat. Sisteme juridice contemporane, Educaţie fizică (numai studenţii din anii I - III), Practică pentru elaborarea lucrării de licenţă sau alte discipline conform planului seriei, studenţii care nu au susţinut aceste examene. Aceste diferenţe se achită separat, într-o perioadă stabilită de facultate, la BRD - cod 35.

 

Studenţii care se vor reînmatricula în anul II (2023-2024) vor verifica planul de învăţământ al seriei 2022-2026 cu care se vor alinia. Vor reface obligatoriu activitatea de seminar şi vor susţine examen la disciplinele restante şi  eventualele examene de diferenţă:

Anul I – 2022-2023 https://laws.uaic.ro/images/plan/22_23/if/2022_2023_Plan_inv_licenta_IF_an_I.pdf

Anul II – 2023-2024 – va fi postat după data de 2 octombrie 2023

 

 

Studenţii care se vor reînmatricula în anul III (2023-2024) vor verifica planul de învăţământ al seriei 2021-2025 cu care se vor alinia. Vor reface obligatoriu activitatea de seminar şi vor susţine examen la disciplinele restante şi  eventualele examene de diferenţă:

Anul I – 2021-2022 https://laws.uaic.ro/images/plan/21_22/2021_2022_plan_inv_if_an1.pdf

Anul II – 2022-2023https://laws.uaic.ro/images/plan/22_23/if/2022_2023_Plan_inv_licenta_IF_an_II.pdf

Anul III – 2023-2024 – va fi postat după data de 2 octombrie 2023

 

Studenţii care se vor reînmatricula în anul IV (2023-2024) vor verifica planul de învăţământ al seriei 2020-2024 cu care se vor alinia. Vor reface obligatoriu activitatea de seminar şi vor susţine examen la disciplinele restante şi  eventualele examene de diferenţă:

Anul I – 2020-2021 https://laws.uaic.ro/images/plan/20_21/2020_2021_anul_1_if.pdf

Anul II – 2021-2022 https://laws.uaic.ro/images/plan/21_22/2021_2022_plan_inv_if_an2.pdf

Anul III – 2022-2023 https://laws.uaic.ro/images/plan/22_23/if/2022_2023_Plan_inv_licenta_IF_an_III.pdf

Anul IV – 2023-2024 – va fi postat după data de 2 octombrie 2023

 

Taxa de şcolarizare pentru anul universitar 2023-2024, pentru studenţii reînmatriculaţi în acelaşi an de studiu, se calculează în funcţie de examenele nepromovate din anul repetat ( 1 Credit = taxa de şcolarizare pe semestrul în curs/30 de credite). Cuantumul taxei de şcolarizare se va afişa în Esims după începerea anului universitar. Taxa se va achita la BRD, cod 31.

Disciplinele nepromovate din anii anteriori (altele decât cele din anul repetat) se vor achita separat la BRD - cod 35, în termenele stabilite de facultate, pe baza înscrierii din fişa semestrială.