06 Dec, 2016
Conferinţă profesională: Profesiile liberale juridice - motor de dezvoltare durabilă a antreprenoriatului, 6.12.2016

Conferinţă profesională: Profesiile liberale juridice - motor de dezvoltare durabilă a antreprenoriatului, 6.12.2016

ABOUT EVENT

Facultatea noastră în parteneriat cu BAROUL IAȘI, CAMERA NOTARILOR PUBLICI IAȘI, CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, UNIUNEA NAȚIONALĂ A PRACTICIENILOR ÎN INSOLVENȚĂ DIN ROMÂNIA - FILIALA IAȘI, CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE IAȘI organizează conferinţa:

PROFESIILE LIBERALE JURIDICE – MOTOR DE DEZVOLTARE DURABILĂ A ANTREPRENORIATULUI

Locaţie: Aula Paul Demetrescu (I.1), Data şi ora: 6 decembrie 2016, ora 14

Speakeri: Reprezentanți ai profesiilor liberale reglementate și ai Camerei de Comerț și Industrie Iași
Invitat de onoare:
Prof. univ. dr. Tudorel Toader, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Potrivit Ghidului profesiilor liberale prezentat în cadrul Parlamentului European de la Bruxelles, profesiile liberale sunt considerate sectorul cu cea mai rapidă creştere din economie. Prin serviciile profesionale de înaltă calitate şi expertiză pe care le oferă mediului de afaceri și antreprenorilor, profesiile liberale juridice asigură nu doar suportul consultanței de specialitate din spatele planurilor de afaceri, ci evidenţiază capacitatea lor inovatoare şi competitivitatea de o manieră particulară, având un rol de susținere a economiei.
Profesiile liberale juridice răspund astăzi unei chemări atât de vocație profesională pentru absolvenții facultăților de Drept, cât și de generator de stabilitate economică în societate, mai cu seamă în perioada de recesiune economică, când capitalul și planurile de afaceri sunt în stagnare, dar profesioniștii in Drept continuă să fie prezenți cu servicii specializate atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri.




EVENTS SPEAKERS