Anunț privind selecția de cadre didactice asociate, pentru anul universitar 2024-2025 (Extensia din Bălţi)

Raportat la proiectele în lucru ale statelor de funcțiuni pentru anul universitar 2024-2025,

Raportat la ordinea de prioritate a ocupării posturilor vacante ori fracțiunilor de posturi vacante și anume titulari în regim de plata cu ora (cărora activitățile le vor fi alocate prin decizia Consiliului Facultății), doctoranzi (pentru seminare la nivel licență), cadre didactice asociate (licență, master, doctorat), magistrați (tutori de practică),

 

Facultatea de Drept publică prezentul

 

Anunț privind selecția de cadre didactice asociate,

 

Disciplinele și încărcătura de lucru (sub rezerva modificărilor inerente din lucrul la state – identificare posturi scoase la concurs în regim de contract pe termen lung sau pe perioadă nedeterminată etc.) sunt cele din Anexă (click) (Disciplinele vacante sunt stabilite aproximativ, pe baza statelor din anul anterior și a proiectelor de planuri/state pentru anul 2024-2025. Acestea fac obiectul unor modificări urmare a finalizării procedurilor de admitere și aprobării planurilor de învățământ pentru anul universitar 2024-2025. În cazul doctoranzilor volumul de activitate didactică din contractul de studii doctorale este de 4-6 ore/săptămână.).

 

Candidații vor depune conform art. 64 din Metodologia de concurs pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare din UAIC, un dosar cuprinzând:

  • Cererea candidatului;
  • Curriculum vitae şi lista de lucrări ştiinţifice;
  • Copie după diploma de licență, masterat, doctorat (unde este cazul) și după foile matricole;
  • Dovada parcurgerii modului DPPD ori a calității de cursant la un astfel de modul (pentru activitățile didactice);
  • Adeverință care să ateste funcția de bază deținută și vechimea în învățământ (pentru titulari de la alte instituții de învățământ);
  • Copie carte de identitate.

Pentru persoanele care au avut calitatea de cadru didactic asociat și în anul 2023-2024 se vor depune doar actualizări ale documentelor.

Perioada de depunere a dosarelor 13 - 16.09.2024. Dosarul se depune la secretariatul Facultății ori pe mail la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 

Concursul constă în analiza dosarului și un interviu ce va avea loc în data de 17 septembrie 2024, în intervalul 14 - 16, astfel: pentru posturi de asistent 14 - 15; pentru celelalte posturi 15 - 16.

Candidații vor îndeplini condițiile de participare aferente postului conform Metodologiei UAIC – https://www.uaic.ro/wp-content/uploads/2024/02/Metodologie-concurs-posturi-didactice-si-cercetare.pdf

Rezultatele concursului vor fi anunțate după aprobarea statelor de funcțiuni de către Senatul UAIC.

 

Contractele de muncă vor fi încheiate în regim plata cu ora, pe fracțiuni de normă raportat la numărul de săptămâni de activitate didactică, acoperite, după aprobarea statelor de către Senatul UAIC și a listelor de cadre didactice asociate. Tarifele pentru plată se stabilesc orar, fracționat raportat la fracția de normă acoperită, în funcție de vechimea în învățământ a candidatului.

 

Comisia de concurs este formată din:

Decan, lect. dr. Nicolae-Horia Țiț

Prodecan, conf. dr. Carmen Moldovan

Prodecan, lect. dr. Mihai Dunea

Director de departament, conf. dr. Vasile-Septimiu Panainte

Director de departament, conf. dr. Marius-Nicolae Balan

Director de departament, prof. dr. Gabriela-Carmen Pascariu