Facultatea de Drept din IAŞI

168 de ani de la înfiinţare

ŞCOALA DOCTORALĂ

Prezentare

Studii doctorale la Facultatea de Drept

Studiile doctorale conduc la obținerea celei mai înalte diplome universitare. La Facultatea de Drept, studiile doctorale au ca scop formarea de juriști cu înaltă calificare, capabili să contribuie la dezvoltarea științei dreptului.
Programul de doctorat favorizează dezvoltarea și aprofundarea gândirii și analizei juridice, fiind deschis spre abordarea interdisciplinară.
Cu excelente oportunități educaționale, Facultatea de Drept este un partener viabil al sistemului juridic românesc și își propune să fie un colaborator activ al facultăților de drept și al instituțiilor juridice din cadrul Uniunii Europene.

Domenii. Facultatea de Drept organizează studii universitare de doctorat în domeniul DREPT, următoarele subdomenii:

1. Drept penal – conducător de doctorat prof. dr. Tudorel TOADER
E-mail:

2. Drept privat comparat – conducător de doctorat prof. dr. Valeriu M. CIUCĂ
E-mail:

3. Dreptul comerțului internațional – conducător de doctorat prof. dr. Carmen Tamara UNGUREANU
E-mail:

4. Drept financiar - conducător de doctorat conf. dr. Ioana Maria COSTEA
E-mail:

Forma de învățământ. Studiile doctorale se organizează în forma de învățământ cu frecvență sau cu frecvență redusă, cu finanțare de la buget (în limita locurilor disponibile) sau în regim de taxă.

Data admiterii. Admiterea la doctorat are loc în fiecare an, în luna septembrie, în limita locurilor disponibile ale fiecărui conducător de doctorat.

Cine se poate înscrie la concursul de admitere. Se pot înscrie la concursul de admitere candidații cu diplomă de master sau echivalentă acesteia.

Procedura de admitere. Calitatea de student-doctorand se dobândeşte prin concurs de admitere la doctorat. Se aplică aceleași criterii de admitere, atât pentru candidații români, cât și pentru cei internaționali. Concursul de admitere presupune promovarea unui examen scris (cu o bibliografie stabilită și publicată pe site-ul Școlii doctorale) și a unui interviu, potrivit legislației în vigoare.

Durata. Programul de studii universitare de doctorat are o durată de 3 ani. Acesta poate fi prelungit numai pentru motive expres prevăzute în regulamentul de organizare a studiilor de doctorat.

Limba de studiu. Programul de doctorat se desfășoară în limba română. Candidaţii internaţionali trebuie să se înscrie în anul pregătitor pentru învăţarea limbii române sau să prezinte documente de studii care să ateste cel puţin patru ani consecutivi de studii urmaţi în limba română ori să prezinte un atestat de cunoaştere a limbii române.
Prin excepție, studiile doctorale se pot desfășura și într-o limbă de circulație internațională, în cazul doctoranzilor care provin din statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European, Confederaţia Elveţiană sau care provin din universități din străinătate cu care Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași are raporturi de colaborare. În fiecare caz în parte, înainte de desfășurarea examenului de admitere, se cere acordul de principiu al conducătorului de doctorat vizat.

Programul. Programul de studii universitare de doctorat cuprinde programul de pregătire bazat pe studii universitare avansate (PPUA) şi programul de cercetare ştiinţifică (PCS). Parcurgerea PPUA trebuie să asigure obţinerea a 30 de credite ECTS. PCS se realizează pe baza unui plan individual de cercetare științifică elaborat de conducătorul de doctorat, sprijinit de o comisie de îndrumare. Comisia de îndrumare este formată din alţi 3 profesori.
Activitatea de cercetare a studentului-doctorand se evaluează prin patru rapoarte de cercetare prezentate în faţa conducătorului de doctorat și a comisiei de îndrumare:
- un raport în decursul anului întâi, dupa finalizarea PPUA, în forma unui proiect care trebuie să conţină liniile mari ale viitoarei teze, stadiul cunoaşterii în domeniu, obiectivele studiului, metodologia de cercetare vizată, graficul activităţilor prevăzute etc.;
- două rapoarte în cel de-al doilea sau al treilea an al studiilor doctorale; fiecare conducător de doctorat va decide asupra conţinutului şi formei acestor rapoarte;
- prezentarea tezei, spre analiză, comisiei de îndrumare, în vederea obţinerii acordului pentru susţinerea publică (raportul final).

Finalizarea doctoratului. Programul de studii universitare de doctorat se finalizează cu teza de doctorat. Teza de doctorat se susține în ședință publică în fața unei comisii de specialitate, formată din cel puțin 5 membri. Dacă toate cerințele sunt îndeplinite, comisia de doctorat propune acordarea titlului de doctor. După validarea tezei de doctorat la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului.

Facilități.
● Școala Doctorală a Facultății de Drept oferă doctoranzilor posibilitatea de a publica rezultatele cercetării în Analele Științifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, seria Ştiinţe Juridice, publicație indexată în baze de date internaționale (HeinonLine și CEEOL).
● În cadrul Facultății de Drept, funcționează Cercul de Ştiinţe Penale, Cercul de Procedură Civilă „Eugen Herovanu”, Cercul de Drept Internaținal Public, Centrul Robertianum de Drept Privat, în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea Cercul de hemeneutică juridică „Şcoala dreptului organic”, Cercul de Drept Civil European „Dimitrie Alexandresco”, Cercul de Drept Social European „Europae Caritas”, Atelierul de Creații Intelectuale – Insignis, ca spații pentru consolidarea cercetării și dezbaterii academice.
● Școala Doctorală a Facultății de Drept are parteneriate cu 25 de Facultăţi de Drept din Franţa, Spania, Italia, Grecia, Finlanda, Germania, Polonia, Turcia, Cehia, unde doctoranzii beneficiază de mobilități Erasmus.
● Școala doctorală a Facultății de Drept în colaborare cu Institutul de științe penale din Bordeaux, Franța, organizează anual Conferința internațională francofonă a doctoranzilor în drept penal.
● Școala Doctorală a Facultății de Drept încurajează programele de doctorat în cotutelă, prin colaborarea interdisciplinară cu alte Școli Doctorale din universitate și străinătate.

Infrastructura de cercetare. Școala doctorală a Facultății de Drept dispune de trei săli dedicate activității de cercetare a doctoranzilor (câte una pentru doctoranzii de la fiecare conducător de doctorat), situate în Corpul B, demisol al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: sala 132 B în suprafață de 33 mp pentru Drept penal, sala 116 B în suprafață de 33 mp pentru Drept privat comparat, sala 121 B în suprafață de 24,5 mp pentru Dreptul comerțului internațional. Sălile sunt dotate cu calculatoare conectate la Internet, Wi-Fi, fond de carte, mobilier modern, senzori de mișcare.
Doctoranzii au posibilitatea de a folosi două laboratoare juridice dotate cu echipamente performante. Astfel, laboratorul de informatică juridică 1 este dotat cu 20 calculatoare HP Compaq Business Desktop 6000 pro, unde se asigură acces la Internet şi la soft-ul juridic „Legis". Laboratorul de Informatică juridică 2 are în dotare 17 calculatoare HP dc5700 conectate la Internet.
De asemenea, în activitatea de cercetare, doctoranzii au la dispoziție o bibliotecă. Biblioteca Facultății de Drept dispune de 1 sală de lectură, cu o capacitate de 72 de locuri şi deţine un fond de carte de peste 45.000 de volume. Menţionăm că anual se achiziţionează fond de carte și periodice. Totodată, în dotarea bibliotecii se află un număr de 10 calculatoare conectate la Internet şi cu soft legislativ instalat, precum şi baze de date cu cărţi în format electronic. Doctoranzii au acces la importante baze de date ştiinţifice precum, ProQuest, Oxford Journals, Cambridge Journals, Springer, Ebsco, Scopus, ScienceDirect, CEEOL.
În vederea susținerii publice a tezei de doctorat, doctoranzii Facultății de Drept au posibilitatea de a folosi trei dintre sălile facultății: Amfiteatrul Matei Cantacuzino (suprafață 96 mp, nr. locuri - 98), Sala Vespasian Pella (suprafață 63.6 mp, nr. locuri - 30) și Sala de Consiliu (suprafață 64.05 mp, nr. locuri - 24).



Facultatea de Drept
.

B-dul Carol I nr. 11, cod 700506, IAŞI
Secretariat cursuri IF:
+40 232 201058
+40 232 201158
Fax: +40 232 201858
Secretariat cursuri IFR:
+40 232 201272
Fax: +40 232 201872


Copyright Facultatea de Drept, IAŞI , 2024
Server-ul a generat răspunsul în 0.1748 sec.