Română english français

Evenimente (ARHIVĂ)

Săptămâna Masteratelor de la Drept - Ediția a III-a 2017

luni , 27 martie 2017
luni , 27 martie 2017 (actualizat)

Asociația Studenților la Drept, Grupul de Inițiativă al Masteranzilor la Criminalistică, împreună cu studenţii de la Facultatea de Drept, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează în perioada 27 martie - 2 aprilie 2017, Săptămâna Masteratelor de la Drept. Proiectul se va derula pe parcursul unei săptămâni, în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi și vine în sprijinul celor interesaţi de aprofundarea cunoştintelor în domeniul juridic.
Cultura juridica, în România, nu a fost promovată la adevăratul ei nivel, fiind pusă într-un con de umbră. Diferențele dintre ceea ce este prezentat în mediul televiziunii sub forma serialelor cu foarte mare priză la public și ceea ce se întâmplă în realitate sunt foarte mari. Tocmai din aceste motive considerăm ca fiind potrivită informarea tinerilor cu privire la tot ceea ce presupune activitatea de jurist.
Progresul tehnologic, circulația informațiilor, necesitatea combaterii fenomenului infracțional atât la nivel național, cât și internațional, în baza tratatelor ratificate de țara noastră a oferit posibilitatea înnoirii mecanismelor folosite în acest domeniu, a însușirii noilor tehnici de investigare, precum și crearea cadrului universitar de formare a viitorilor juriști.
În cadrul acestui proiect se vor organiza patru conferinte, cu prilejul cărora studenți ai facultății, profesori universitari și invitați de la diferite instituții vor trata și vor dezbate împreună cu participanții diferite probleme din domeniul dreptului afacerilor, dreptului european, științelor penale și criminalisticii.
Conferințele la care vă invităm sunt urmatoarele:
27 martie, ora 12:00 Conferința de Dreptul Afacerilor - Antreprenoriat: de la teorie la practică
30 martie, ora 12:00 Conferința de Drept European - Uniunea Europeană între interesele naționale și interesul comun
31 martie, ora 10:00 Conferința de Științe penale - Crimă fără pedeapsă
1-2 aprilie, Conferința națională de criminalistică




Facultatea de Drept
.

B-dul Carol I nr. 11, cod 700506, IAŞI
Secretariat cursuri IF:
+40 232 201058
+40 232 201158
Fax: +40 232 201858
Secretariat cursuri IFR:
+40 232 201272
Fax: +40 232 201872


Copyright Facultatea de Drept, IAŞI , 2017
Server-ul a generat răspunsul în 0.8047 sec.