31 Oct, 2020
Conferinţa internațională „Perspective juridice asupra Internetului. Omniprezența dreptului în spațiul virtual.” – ediţia a IV-a

Conferinţa internațională „Perspective juridice asupra Internetului. Omniprezența dreptului în spațiul virtual.” – ediţia a IV-a

ABOUT EVENT

Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Facultatea de Informatică, Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților - Centrul Teritorial Iași şi JURIDICE.RO organizează  

Conferinţa internațională „Perspective juridice asupra Internetului. Omniprezența dreptului în spațiul virtual” – ediţia a IV-a

Oricât de susținute au fost și sunt încercările de autoreglare a spațiului virtual, invariabil regulile stabilite sunt încălcate, iar cei ale căror drepturi au fost/sunt nesocotite sau încălcate caută soluții. Fie că este dezirabil sau nu, regulile de drept sunt necesare. În interpretarea celor existente și în încercarea de a le adapta, ajusta la noile realități (uneori  ca  într-un pat a lui Procust)  ori în crearea unor noi norme, juriștii nu pot face față singuri. O alianță între juriști și informaticieni este imperios necesară în fața provocărilor actuale. 

La cea de a IV-a ediție a conferinței „Perspective juridice asupra Internetului. Omniprezența dreptului în spațiul virtual”, care va avea loc pe data de 31 octombrie 2020, ora 10.00 vă invităm să fiți actori în acest demers și să contribuiți la determinarea conștientizării unei realități care impune acțiunea concertată a specialiștilor din două domenii, care prin forța evoluției tehnologiei au devenit indispensabile unul altuia.

Conferința se adresează juriştilor din mediul universitar, doctoranzilor și practicienilor, precum și informaticienilor preocupați de latura juridică a muncii lor, reprezentând o oportunitate pentru dezbateri și pentru identificarea unor idei de rezolvare a complicatelor conexiuni interdisciplinare determinate de utilizarea Internetului.

Comitetul de organizare invită participanţii la o prezentare orală a lucrărilor care se circumscriu temei. Pot fi abordate subiecte din orice domeniu legat de utilizarea Internetului, urmând ca lucrările elaborate să fie publicate, după peer review, în Analele Științifice ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, seria Științe Juridice, revistă indexată în bazele de date internaționale HeinOnline și CEEOL.

Următoarele subiecte reprezintă o enumerare exemplificativă: criminalitatea informatică, drepturile omului (dreptul la viața privată, dreptul la libera exprimare, ș.a.), e-guvernare și administrația online, protecția salariatului, comerțul electronic intern și internațional, e-banking, concurența neloială, protecția consumatorilor, protecția datelor cu caracter personal, protecția proprietății intelectuale, inteligența artificială, ș.a.

Keynote Speakers

Programul conferinței

Panelul principal al conferinţei va fi difuzat live prin Juridice.ro, la adresele https://www.juridice.ro/livehttps://www.facebook.com/JURIDICE.ro și https://www.youtube.com/c/videojuridice.

 

Detalii complete despre eveniment găsiţi pe pagina veche a facultăţii: https://laws.uaic.ro/old/ro/evenimente-drept-iasi/pjai2020/prima-pagina

EVENTS SPEAKERS